Prizonieri in lumile noastre iulie 31, 2009
Îmi spuneai că suntem legaţi printr-o reţea de fire invizibile-ce nu pot fi retezate de sabia îngerilor negri, având ca target, distrugerea şi a ultimei fărâme de dragoste dintre noi.
Ai semnat declaraţia de dependenţă faţă de mine, spunând că sunt unica stăpână a sufletului tău, că vei bea paharul iubiririi până la ultima picătură, chiar dacă acesta s-ar transforma peste noapte, în otrava chinuitoare a urii.
Mi-ai gustat buzele cu aromă de caisă coaptă şi ai simţit în palmă fiorul din pielea-mi moale ca mătasea, dorinţa fierbându-ţi sângele în vene şi transformându-i apa în mii de broboane.
Ai construit un castel de vise imaginare, pe zidurile căruia ai scrijelit, într-o limbă cunoscută doar de noi, cuvinte prin care spuneai că dintre o mie de prinţese, eu sunt regina inimii tale, punându-mi o lume de poveste la picioare, aşezată pe podiumul ultimului cer.
De fapt, vorbele tale sunt har trimis de Dumnzeu, reflectat în sufletu-ţi pur şi transformat cu atâta măiestrie în artă, sunt note muzicale, aşezate pe portativul harpei lui Cupidon, formând o melodie dumnezeiască, ce aduce pacea în minte şi suflet.
Am aşteptat cu speranţă să transformi, cu bagheta-ţi magică, visul în realitate, deşi, ca să fiu fericită, te doream doar pe tine, chiar dacă asta ar fii însemnat să mut munţii din loc.
Cu regrete şi lacrimi în ochi îţi spun dragul meu, că vraja ţesută de tine, s-a risipit azi, ca norul dus de aripile vântului, speranţa a apus o dată cu ultima zi de vară a acelui an, iar eu am rămas aici, tot singură, ţintuită în lumea mea, cu un gust amar, visând la ce ar fii putut să fie.
Speranţă iulie 30, 2009
Am întors privirea spre uşa care tocmai s-a închis în urma mea şi brusc s-a făcut beznă.
Întunericul mi-a cuprins trupul şi mi-a intrat în nări, ca o ceaţă înţepătoare de octombrie, provocându-mi o stare de panică şi spaimă.
Mă simţeam ca într-un lift, ţinut în aer doar de un singur fir, restul, rupându-se datorită opririi bruşte a cabinei.
Orbecăiam disperată, încercând să definesc în mintea mea spaţiul din jur cu mâinile întinse, cu intenţia de a atinge un perete de care să mă sprijin, păşind uşor şi lăsându-mi cu grijă greutatea trupului pe tălpi, fără siguranţa, că pământul nu-mi va fugi de sub picioare.
Când în sfârşit, buricele degetelor mele a atins o uşă, am apăsat pe clanţă, cu speranţa că dincolo de ea va fii…lumină.
<img style="display:block; margin:0px auto 10px; text-align:center;cursor:pointer; cursor:hand;width: 246px; height: 320px;" src="http://1.bp.blogspot.com/_A-z6erPWn9U/SnEqLVgYR9I/AAAAAAAABWU/fh7x7ozuA9A/s320/alone0238.jpg" border="0" alt=""id="BLOGGER_PHOTO_ID_5364115005414852562"
/>
Înger trist iulie 26, 2009
Mă simt un suflet pierdut
Ce se stinge încet şi tăcut,
Un înger cu aripi rupte sunt
Căzut la pământ şi lovit crunt.
Am adunat în suflet doar dureri,
Am obosit de atâtea înfrângeri.
Toate neîmplinirile mi se revarsă
Din a mea inimă rănită şi arsă.
Gândul trist pe frunte a-mpietrit
Şi simt că totul a luat acum sfârşit.
Cu tulburi lacrimi acum plâng
Şi dorurile toate mi se frâng.
În noaptea cea neagră şi sumbră
Mă contopesc cu a mea umbră,
Chiar şi ea e unduită şi stinsă
Şi de lumină caldă…nepătrunsă.
Mă uit la viaţa-mi un dezastru.
Şi văd o stea căzătoare, un astru.
În labirintul vieţii m-am pierdut,
E târziu…şi nu mai e nimic de făcut.
Pe la colţuri m-aşteaptă mişeii
Ca să-mi dea lovituri de graţii
Şi ca să fie siguri ca m-am dus
Ultima lovitură o dai tu…Brutus?
Floare de colt-poezie-videoclip iulie 9, 2009
Cânva am fost ovală scoică,
Împinsă prin adâncuri fără noimă,
Pe-o stâncă abruptă eşuată fiind,
Zdrobită şi tranformată-n nisip.
O floare de mac în lan am fost,
Mă unduiam cu graul fără rost,
La pământ secerată şi culcată,
Măcinată de-o moară stricată.
Am fost stavilă pe apă curgatoare,
Din piatră albă, rotundă şi tare,
Am fost de timp şi rău modelată,
Slefuită, rotunjită şi micşorată.
Sunt o floare crescută pe-o stâncă,
Acum am prins rădacină adâncă,
De aici de sus privesc în zare:
Ape, câmpii şi văi până la mare.
Cu a mea frunte ating stele şi luna,
Un nor albicios ating şi cu mana.
Raze de soare vor lumina mereu
Spre una din zări…un curcubeu.
Ploaia iulie 9, 2009
Lipite-s genele, de plumb îmi simt ochii,
Pe creştet şi umeri m-apasă nori negri,
Abia calc, căci pasul mi-e târâit şi obosit,
Sufletu-mi umil plânge şi-l simt gol şi trist.
Privind cum un fulger lung luminează zarea
De trăsnet într-o clipă mi-e lovită cărarea,
Vântul din faţă şuieră rece prin mine,
Ploaia pornită-ntr-un ropot o aud cum vine.
Din cer peste mine se varsă o căldare de apă,
Trupu’ şi sufletu-ntr-o clipă mi-s ude leorcă.
Fără milă ploaia pe mine curge-n şiroaie,
Mi-e frig şi mi-e rece şi-n corp simt frisoane.
Mii de picături se preling râu pe-a mea piele
Sunt reci ca gheaţa şi-n creier simt doar durere.
Lacrimi amare se amestecă în stropii de apă,
Toţi muşchii din corp mă dor şi se contractă.
În noaptea născută din zi caut oriunde adăpost
Şi umblu aiurea, năucă prin balţi fără de rost.
Dar…văd cum soarele străpunge şi se luminează,
Zarea şi sufletu-mi cu-n zâmbet mi se înseninează
Scrisoare pentru tine iulie 7, 2009
Îţi sărut fiecare curbă,
Ce lin coboară sau se urcă.
Le urmăresc cum se lărgesc
Ori se adună
În piscuri
Sau în văi adânci
Şi sărut aprins trupul de zână,
Pe albul cast ce n-are vină,
Pentru că mă cheamă
Fără prejudecăţi sau teamă
De patimi, iubiri şi gelozii.
Femeile cu ciudă privesc
După tine,
Când cu mine
Pe stradă-ti şoptesc că te iubesc,
Plutim ţinându-te de mână
De şapte ori pe săptămână.
Iar după ce seara lin coboară
Acum în miez aprins de vară,
Retraşi amândoi în dormitor
Cuprinşi de dulcele fior,
Vom stinge pătimaşul dor.
Dorul de dor, dor de iubire
Ce cuprinde nopţile-n neştire
Pasionat şi cu nestăpânire,
Să te iubesc mereu pe tine
Şi-al tău trup fără stăvilire.
Părerea voastră