Cerul scutură norii de-un alb compact ca printr-o strecurătoare uriaşă şi începu să cearnă steluţe de gheaţă. În zadar se zdrobi soarele să tragă cu o rază la ce se mai întâmplă pe Pământ, nu reuşi decât să pară o sosie pală de lună ruşinoasă.
Brazii, bucuroşi nevoie mare îşi întinseseră braţele înţepătoare spre cer aşteptând nerăbdători să fie îmbrăcaţi cu noul veşmânt alb şi sclipitor de iarnă.
Stejarii invidioşi îşi întinseră şi ei crengile golaşe sperând la o beteală fină de gheaţă, dar nu făcuseră decât să pară nişte caraghioşi în rochiţele strălucitoare întinse ca pe gard. Un fag mai şmecher, vrând să-şi imite fraţii, ţinuse cu toate crengile ca să nu-şi piardă podoaba de frunze în ajun de toamnă, iar acum cu ele uscate şi ninse, se credea cel mai falnic copac din pădurea mărginaşă.
Pe-o creangă dinspre vârf de trunchi, păsărea o neagră stăncuţă cu una călătoare:
- Ce cauţi tu fato pe aici, departe de ţările calde? Vrei să mori îngheţată şi înfometată.
- Mă rătăcişi de suratele mele, zise păsărica strângându-şi zgribulită aripile-n jurul ei. Mi-e tare frig şi-o să-mi îngheţe penele şi ciocul. Te rog frumos, mă primeşti şi pe mine la tine-n cuib până o înmuguri frunza?
- Nu pot că nu prea-i loc, la înghesuială eu tare mă sufoc.
- Ciocu mic Stăncuţă şi nu mai ţopăi că-mi băgi toată zăpada-n casă, zise Veveriţa scoţându-şi capul din scorbură şi scuturându-l, iar tu biată pasăre rătăcită, hai, stai la mine-n căsuţă până s-or dezgheţa apele.
- Ce faci acolo Cârtiţoiule? Întrebă Veveriţa uitându-se în jos spre rădăcina pomului. Nu-i frig sub zăpadă?
- Tu eşti Veveriţo? Ninge? Nu ştiam de ce-i aşa de frig afară, mi s-au răcit gheruţele. răspunse Cârtiţoiul cocoţat pe muşuroiul de pământ amestecat cu zăpadă.
În jur covorul alb se grăbi să crească aşa ca aluatul de pâine albă pus la dospit. Ici şi colo smocuri de iarbă străpungeau uniformitatea stratului de nea împreună cu grămezile de pământ ale săpătorului.
- Vine, vine, Cârtiţoiule, bagă capu la cutie! Urlă Veveriţa disperată la vederea
saniei care venea de sus, prinzând viteză şi scârţâind zăpada sub tălpile de metal. Dar el era dispărut deja sub pământ de când începuse să se zguduie pământul.
Sania se ridică cu un picior pe movila de pământ, alunecă pe-o parte şi se răsturnă oprindu-se în casa Veveriţei. Copilul, trântit la pâmânt, plin de zăpadă începu să plângă de-i răsunau ţipetele în toată liniştea pădurii. Un om mare veni repede troienind zăpada în picioare, ridică puiul de jos care nu se mai oprea din plâns, îl scutură de zăpadă şi îi spuse cu un glas duios:
- Nu mai plânge! Bate tati pomul, zise omul scuturând copacul. Uite, striveşte tati şi pământul, spuse el iar, pe când ţopăia în două picioare pe movila de pământ.
- Nu-s acolo, ai greşit adresa! Strigă Cârtiţoiul, scoţând capul din capătul celălalt al galeriei.
Nu lăsaţi bipezii să strice peisajul! decembrie 16, 2009
Peninsula Sithonia august 29, 2009
Ne-am propus să vizităm Sithonia şi să ne oprim pe cea mai frumoasă plajă a peninsulei.
Plaja Vourvouru, la estul Sithoniei.
Am ajuns la Vourvouru, după-amiază pe la ora 16.
- Fraţilor, nu mai pot, parcă sunt o răcitură topită, năclăită, înfometată şi însetată, hai să bem ceva.
Aproape de parcare erau vreo două rulote cu răcoritoare şi hot dog.
- Ia-mi şi mie o bere, doi în unu, ţine şi de foame, că dogul la greci este prea fierbinte.
Cât costă berica? 4 euro. Ăştia-s nesimţiţi. două sute de mililitri de bere- 4 euro…Ia-mi, ce să fac! că mi-e sete de mor.
Lasă, că mi-am luat ochelari de scafandru, mă bag la fund şi prind peşte. Le fac pagubă în fauna marină. Abia aşteptam să plutesc ca o balenă eşuată.
Golfuleţul avea o apă lină, fără valuri, iar pe vreo cincizeci de metri în larg, apa îmi venea până la umeri.
Îmi plăceau pietrele uriaşe, rotunjite de timp şi de furia valurilor. Apa caldăăă şi calmă, era un vis.
Ne-am jucat cu mingea şi am admirat peştii bej, care se plimbau ca pe bulevard, printre picioarele noastre.
Explorând peştişorii, văd prin ocelari cum încet, alunecă la fund, o perlă. Era cercelul meu drept.
Fără să mă gândesc prea mult, mă împing după el. Mă trezesc cu gura plină de apă sărată, panicată, mă ridic în picioare, dar cu ochii în apă, pe cercel, care acum zăcea pe fundul mării.
“Pfuu, ce săraţi sunt grecii ăştia” Îmi scot furtunul din gură şi vreau să mă bag după el, ţinându-mi respiraţia, dar apa mă împinge în sus.
- Mari, lasă-mă să mă ţin de tine, nu reuşesc să ajung la fund, mă împinge apa la suprafaţă.
Gata, am reuşit. De acum voi avea grijă când îmi scot masca.
Mă duc să vă prind şi vouă câte-un peştişor auriu.
Cică, poţi să-i spui o dorinţă şi ţi se îndeplineşte. Dar numai în greceşte.






Crescătorie de capre
Partea de est a peninsulei: crescătorie de capre
În zodiacul chinezesc şi eu aş fii…capră
Crescătorie de fructe de mare
Golful Sika


Toroni- ruinele unei cetăţi veneţiene
Plajă Toroni


Neos Marmaras
Am luat-o pe partea de vest a Sithoniei, şi ne-am oprit în Neos Marmaras.
Am vrut să bem o cafea grecească la barul cu canapele albe, de pe stâncile lovite de valuri, dar se terminase(cafeaua).
Am pornit mai departe şi am coborât o pantă abruptă, printre stânci.
Ne-am aşezat pe nişte pietre colţuroase, ieşite din apă şi am mâncat o îngheţată-cam greţoasă. cu multă ciocolată-cumpărată de la supermarket.
Vraja produsă de claritatea apei, mi-a fost risipită de un miros ciudat, care nu-mi dădea pace să mă bucur de frumosul peisaj marin.
- Haide-ţi să plecăm naibii de aici, până nu se pişă careva în capul nostru.
Multă înghesuială în Neos Marmaras, fără parcări şi străzi înguste.
Ne-am cumpărat câte o rochie mişto(în afară de Jiji) şi ceea ce mi s-a părut ciudat, tanti a lăsat preţul de la 60 euro la 30. Cine ştie care era preţul corect.
De la agenţia Meli Tours, ne-am cumpărat bilete pentru croaziera de a doua zi spre muntele Athos, cu 25 euro. Foarte bun preţul. În Kallithea era 45.
În Gerakina m-a impresionat grădina cu măslini bătrâni, florile mov cu rădăcini în nisipul plajei, o plantă căţărătoare cu flori potocalii, împodobind un pom ca pentru Crăciun, cactuşi înfloriţi, fructul galben al palmierilor aliniaţi pe alee, un liandru galben, smochini copţi şi…multă linişte.
Sub un măslin, ieşea din pământ, odată cu rădăcinile, o ţeavă cu un robinet.
Mari, suceşte robinetul şi apa ţâşneşte pe picioarele ei. Speriată, vrea să-l închidă, suceşte de mâner în toate părţile, s-a blocat.
După zece minute de chin, reuşim să oprim apa, eram uzi leoarcă.
- Mari, credeai că curge ulei de sub măslin! Bine c-a fost apă, ne-am mai răcorit.



































































Părerea voastră