Mama ei de criza iulie 2, 2009

Această criză a fost foarte bine pusă la punct şi regizată de cei care de fapt conduc lumea .
Imi e ciudă că nu pot fi stăpână pe propriul meu destin şi că, şi eu, ca şi ceilalţi, sunt doar o marionetă în mâinile lor.
Privesc în urmă la jumătatea asta de an şi mă minunez cât de repede a trecut.
Deşi obişnuiesc să mă bucur de lucrurile simple şi nu-mi trebuie foarte multe să fiu fericită, greutăţile din această jumătate de an m-au făcut să nu mai văd şi să nu mă mai pot bucura de un răsărit de soare sau de frumuseţile naturii.
Fiecare lună a fost o luptă pentru supravieţuire: pe 5 ale lunii o rată la o bancă, pe 15 ale lunii altă bancă şi la sfârşit de lună, leasingul şi iar începea următoarea lună, luând-o de la capăt, ca un calvar care aveam impresia că nu se mai termină, luptându-mă să-mi plătesc ratele ca un cetăţean corect ce sunt. Speram ca luna viitoare să-şi dea drumul treaba şi să rămân pe linia de plutire. Văzând atâtea “cadavre” în jurul meu, speram să mai iau o gură de oxigen şi să nu ajung şi eu ca ei.
A mai venit o lună şi zău că nu mai aveam de unde lua bani pentru rate. Eram disperată, dar mi-am spus că ce-or face alţii voi face şi eu. Ce-o să-mi facă banca? O să mă pupe undeva.
- N-am bani să plătesc le-am spus, găsiţi voi o soluţie.
Şi au găsit: reeşalonare cu dobândă la dobândă, plus penalităţile din urmă. Eram datoare la bancă de două ori rata. Am văzut roşu înaintea ochilor, am simţit că mi se făcea o mare nedreptate, cămătarii aştia luau pielea de pe mine şi nu eram singura. Ceilalţi datornici pe care îi cunoşteam se bucurau că se poate rezolva aşa şi că nu ramân fără case.
Bancile nesatule, au dat credite cu nemiluita, am ajuns in imposibilitate de plata, cum era si normal sa se intample si acum vin sa ne faca reesalonari cu dobanda dubla.
Mama lor de hoti.
În acele momente m-am gândit la Dostoievski din Crimă şi Pedeapsă şi la iobagii din 1907 cărora le ajunsese cuţitul la os.
Îmi venea să-mi bag piciorul ăsta beteag în gura lor, dar mi-era teamă să nu mi se infecteze(piciorul).
Are şi o parte pozitivă criza asta: am învăţat să fac economie de mă minunez şi eu cum de nu am văzut până acum câta risipă este în jurul meu.
Criza a lovit pe majoritatea populaţiei dar sunt şi persoane care profită din plin de pe urma ei şi le merge foarte bine, cum sunt avocaţii ăştia care fără milă îţi iau pielea de pe tine şi tu disperat, trebuie să faci rost de bani ca să-i plăteşti, altfel îţi pierzi casa.
Alţii sunt executorii care vin şi-ţi scot lucrurile în stradă după ce ai pierdut procesul, proces pentru care te-ai împrumutat de bani să plăteşti avocatul.
Dar am cunoscut şi oameni care nu prea au fost afectaţi de criză, oameni care nu şi-au dorit foarte multe de la viaţă. Nu au credite şi trăiesc foarte modest, au o viaţă liniştită. (Nu ca a mea zbuciumată şi plină de stres). Aceştia sunt doar câţiva, dar eu îi admir pentru că am învăţat că nu e bine să ai totul de la viaţă, ci din fiecare câte puţin.
Toţi, noi, ceilalţi, suntem sclavii caselor pentru care muncim o viaţă. Ne mâncăm sănătatea să lăsăm ceva material după noi.
Dar oare asta e important? După ce am dat „colţu”, noi nu vom mai locui în acea casă mare şi frumoasă, se vor „bate” neamurile pentru ea, de-ţi va veni să te întorci pe cealaltă parte în mormânt.
Această criză ne-a forţat să ne modficam principiile pentru care muncisem să le clădim…o viaţă.
Ne-a transformat în ceea ce nu ne-am dorit niciodată.
Ne-a învăţat să supravieţium cu orice preţ şi preţul a fost foarte mare…OMENIA.
Dar sper ca noi oamenii, să nu ajungem să ne războim între noi ca să rămânem în viaţă.